Traducere si adaptare dupa

Starea de risc social caracterizeazã clientii sau mediile sociale care, fãrã a se afla în disfunctie, sunt datoritã unor situatii obiective sau stãri subiective în pericol de a intra într-o stare de crizã, disfunctie socialã, marginalizare sau excludere.

Starea de risc se asociazã de obicei vulnerabilitãtii sociale a comunitãtii sau grupului social din care clientul face parte. Starea de vulnerabilitate se defineste prin aceea cã datoritã unor conditii sociale contextuale, a apartenentei la o minoritate (etnicã, religioasã, sexualã, etc.) sunt în mod aparte expusi unui “risc” social ridicat cu privire la o disfunctionalitate socialã ce ar putea sã aparã.

Exemplu: Putem considera familiile monoparentale ca avand un grad mai ridicat de risc de abandon al copiilor decat familiile nucleare (cu ambii pãrinti). Riscul social al somajului este mai ridicat în cazul persoanelor cu deficiente de instruire. Persoanele cu dezabilitãti motorii sunt supuse unui risc crescut de marginalizare datoritã incapacitãtii de a face fatã unor cerinte de mobilitate.

Locuitorii unor cartiere tip “ghetou” sunt supusi riscului cresterii violentei datorat mediului social “criminogen” (care genereazã cu mai multã usurintã cormportamente antisociale).

Persoanele aflate în somaj si familiile acestora sunt supuse unui risc crescut de sãrãcire, sunt vulnerabile la pauperizare. Familiile cu un pãrinte alcoolic sunt medii vulnerabile deoarece riscul de a apare diferite disfunctii este crescut.

Interventia socialã asupra unor persoane aflate în “stare de risc” social se caracterizeazã printr-un proces de tip “evaluare-actiune-evaluare”.

Vom particulariza ca model de evaluare-interventie evaluarea situatiei contaminãrii cu virusul HIV si a persoanelor dependente de drog. Categoria socialã vulnerabilã la infectia HIV.

Ca modele explicative ale stãrii de risc la infectarea cu HIV sunt prezentate: “Health Belief Model” (Becher 1984), care puncteazã rolul perceperii riscului a întelegerii severitãtii posibilei afectiuni si a atentificãrii costurilor si beneficiilor prevenirii infectãrii. Aceastã teorie prezumã cã odatã ce individul realizeazã riscurile de îmbolnãvire si are mijloacele de a se proteja va actiona pentru a preveni infectarea. Teoria “Reasoned Action” (a actiunii rezonabile – Fishbein si Azgen, 1975) si cea a comportamentului planificat (“Planned Behaviour” – Azgen, 1988) extind analiza opiniilor despre sãnãtate incluzand importanta opiniilor si modalitãtilor de comportament ale persoanelor “importante” (care constituie un model pentru client, prietenii, “egalii”. Asumarea riscului (“este totuna”) apare ca rezultat al deciziei rationale a individului bazatã pe o analizã a “costurilor si beneficiilor” unui comportament.

Tim Rhodes (“Risk Intervention and Change”, pag.18) ne prezintã o posibilã paradigmã a reducerii consumului de droguri datoritã perceperii riscului de infectare cu HIV.

.

• Utilizarea de instumentar medical steril în (auto) injectarea drogilor
• Stoparea cererii de echipament medical (seringi) pentru injectarea drogurilor
• Reducerea frecventei injectiilor (cu narcotice)
• Stoparea utilizãrii drogurilor injectabile
• Reducerea frecventei utilizãrii drogurilor neinjectabile
• Stoparea utilizãrii drogurilor

Aceastã paradigmã poate fi utilizatã în ordine conceptualã a oricãrei forme de vulnerabilitãti si stãri de risc deoarece comportamentul individual (alegerea individualã) este în cele mai multe cazuri ceea ce face trecerea de la vulnerabilitate si risc la disfunctionalitate si probleme sociale.

Este gresit sã se tragã concluzia cã “vina” pentru problemele clientului îi apartine în fond acestuia. Profesionistul în asistentã socialã prin statutul sãu refuzã sã aplice conceptul de “vinovãtie” deoarece acesta nu schimbã datele problemei, ci de cele mai multe ori o înrãutãteste. Asistentul social ar trebui sã prefere analiza modalitãtilor de variatie a contextului social, individual, cultural, interpersonal, etc, pentru a se modifica alegerea implicitã clientului care este o rezultantã a acestora. A-l blama pe client pentru o alegere nu este solutia cãci alegerea, chiar dacã nouã ne pare irationalã, este în fapt rezultanta unor “cadre” si contexte mai mult sau mai putin indescifrabile pentru client, care îi modificã motivatia, actele cognitive si comportamentale.